Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, în baza prevederilor
art. 12 din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante, luând în considerare necesitatea armonizării legislaţiei româneşti cu
Directiva Consiliului nr. 92/34/CEE privind comercializarea materialului de înmulţire şi plantare fructifer, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene nr. L 157 din 10 iunie 1992, vazand referatul de aprobare a proiectului de ordin pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea materialului de înmulţire şi plantare fructifer nr. 87454 din 18 noiembrie 2005, al Direcţiei Generale de Implementare Politici Agricole şi de Piaţa, în temeiul prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare, emite următorul ordin:
ART. 1 (1) Se aprobă Regulile şi normele tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea materialului de înmulţire şi plantare fructifer din prezentul ordin. (2) Prezentul ordin transpune prevederile
Directivei Consiliului Comunităţii Europene nr. 92/34/CEE privind comercializarea materialului de înmulţire şi de plantare fructifer, ultima data amendata prin
Directiva Consiliului nr. 2003/61/CE din 18 iunie 2003, precum şi prevederile
Directivelor Comisiei nr. 93/48/CEE din 23 iunie 1993,
nr. 93/64/CEE din 5 iulie 1993 şi
nr. 93/79/CEE din 21 septembrie 1993. (3) Prezentul ordin se aplică producţiei în vederea comercializării, prelucrării, controlului, certificării calităţii şi/sau comercializării materialului de înmulţire şi plantare fructifer pe teritoriul Comunităţii Europene (denumita în continuare "Comunitate") din următoarele genuri şi specii, precum şi hibrizilor acestora: a) Castanea sativa Mill. b) Citrus L. c) Corylus avellana L. d) Cydonia oblonga Mill. e) Ficus carica L.