Având în vedere Referatul de aprobare nr. DMRC/159.580 din 18.11.2021 al Direcţiei managementul resurselor cinegetice, luând în considerare Decizia nr. 1.321 din 3.03.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 362/39/2019 şi Sentinţa civilă nr. 85/2009 a Curţii de Apel Suceava în Dosarul nr. 362/39/2019, ţinând seama de prevederile
art. 1 lit. n),
art. 5,
art. 12 alin. (5) şi
(6) şi ale
art. 53 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor
art. 57 alin. (1),
(4) şi
(5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale
art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite următorul ordin:
ART. I Anexele nr. 1-5 la Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 193/2002 privind reactualizarea delimitării fondului cinegetic al României în fonduri de vânătoare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2002, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La
anexa nr. 1 „Centralizatorul fondurilor cinegetice constituite la nivel de ţară“, poziţia nr. 35 şi rubrica „TOTAL“ se modifică şi vor avea următorul cuprins: "
┌────┬───────┬──────────────┬──────────┐
│Nr. │ │Numărul │Suprafaţa │
│crt.│Judeţul│fondurilor │totală │
│ │ │cinegetice │(ha) │
├────┼───────┼──────────────┼──────────┤
│0 │1 │2 │3 │
├────┴───────┴──────────────┴──────────┤
│……………………… │
├────┬───────┬──────────────┬──────────┤
│35 │Suceava│70 │789.447 │
├────┴───────┴──────────────┴──────────┤
│……………………… │
├────────────┬──────────────┬──────────┤
│TOTAL: │2.134 │21.852.556│
└────────────┴──────────────┴──────────┘