Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, în baza prevederilor
art. 12 din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante, având în vedere necesitatea transpunerii
Directivei Consiliului nr. 66/401/CEE din 14 iunie 1966 privind comercializarea semintei de plante furajere, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene P125 din 11/07/1966, ultima data amendata prin
Directiva Consiliului 117/2004/EC din 22 decembrie 2004 publicată în Jurnalul Oficial L 14 din 18/01/2005. vazand referatul de aprobare a proiectului de ordin pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea seminţelor de plante furajere nr. 87474/18.11.2005, în temeiul prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare, emite următorul ordin:
ART. 1 (1) Se aprobă Regulile şi normele tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea seminţelor de plante furajere. (2) Prezentul ordin transpune prevederile
Directivei Consiliului 66/401/CEE din 14 iunie 1966, ultima data amendata prin
Directiva Consiliului 2004/117/CE din 22 decembrie 2004, precum şi prevederile
Directivelor Comisiei 75/502/CEE din 25 iulie 1975 şi
86/109/CEE din 27 februarie 1986, cat şi
Deciziile Comisiei 2004/266/CE din 17 martie 2004,
2004/371/CE din 20 aprilie 2004 şi 2004/842/CE din 1 decembrie 2004. (3) Prezentul ordin se aplică producerii în vederea comercializării, certificării şi comercializării seminţelor de plante furajere în cadrul Comunităţii Europene (denumita în continuare "Comunitate"). (4) În cuprinsul prezentului ordin termenii folosiţi se definesc astfel: a) Prin "comercializare" se înţelege vânzarea, deţinerea în scopul vânzării, oferta pentru vânzare şi orice tip de cedare, furnizare sau transfer de seminţe către părţi terţe, în vederea unei exploatării comerciale, fie ca este sau nu remunerată. b) Nu se considera comercializare schimburile de seminţe care nu vizează o exploatare comercială a soiului, precum şi operaţiunile următoare: