Vazand Referatul de aprobare nr. 800 din 15 mai 2006, întocmit de Direcţia generală sanitară veterinara din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, având în vedere prevederile
art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 3 alin. (3) şi al
art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 130/2006 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:
ART. 1 Se aprobă Norma sanitară veterinara privind certificarea animalelor şi a produselor de origine animala, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinara şi pentru Siguranţa Alimentelor, institutele veterinare centrale şi direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3 (1) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abroga
Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 367/2003 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare cu privire la certificarea animalelor şi a produselor de origine animala, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 10 iunie 2003. (2) De la data intrării în vigoare a prezentului ordin referirile făcute la ordinul menţionat la alin. (1) se vor considera ca fiind referiri la prezentul ordin.
ART. 4 Prezentul ordin transpune
Directiva Consiliului 96/93/CE privind certificarea animalelor şi produselor de origine animala, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 13 din 16 ianuarie 1997, p. 97.