În temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 43 şi ale
art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 alin. (1) şi ale
art. 5 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, precum şi ale
art. 124 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
ART. 1 (1) Reprezentanţele persoanelor juridice străine, care sunt autorizate să funcţioneze în România, sunt obligate să întocmească următoarele registre contabile: Registrul-jurnal şi Registrul-inventar. (2) Întocmirea, editarea şi păstrarea acestor registre se efectuează în conformitate cu prevederile
Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.850/2004 privind registrele şi formularele financiar-contabile.
ART. 2 (1) Reprezentanţele vor ţine contabilitatea în partidă simplă sau în partidă dublă, potrivit necesităţilor proprii. (2) În funcţie de specificul şi complexitatea activităţii pe care o desfăşoară, reprezentanţele vor întocmi documentele pe care le consideră necesare din cele financiar-contabile, prevăzute de
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.850/2004.
ART. 3 În situaţia în care reprezentanţele optează pentru contabilitatea în partidă dublă, acestea organizează şi conduc contabilitatea proprie la nivel de balanţă de verificare, fără a întocmi situaţii financiare, în baza reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.752/2005.
ART. 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu