În baza
art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor
art. 4 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
ART. 1 Se aprobă Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2006 a agenţilor economici, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 Instituţiile de credit, unităţile de asigurare-reasigurare, precum şi cele care operează pe piaţa de capital vor depune la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice raportări contabile la 30 iunie 2006 în formatul şi la termenele prevăzute în reglementările emise de Banca Naţională a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
ART. 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 918/2005 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2005 a agenţilor economici, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 6 iulie 2005.
ART. 4 Direcţia de reglementări contabile va lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
ART. 5 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu