Având în vedere prevederile Rezoluţiei Adunării Generale a Organizaţiei Maritime Internaţionale A.960(23) privind pregătirea profesională, certificarea şi procedurile de lucru pentru piloţii maritimi, alţii decât piloţii de mare largă,
art. 117 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale
art. 12 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor
art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul transporturilor emite următorul ordin:
ART. I Regulamentul privind criteriile minime de pregătire, perfecţionare şi certificare a piloţilor maritimi, alţii decât piloţii de mare largă, aprobat prin
Ordinul ministrului transporturilor nr. 382/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 22 iunie 2007, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 6 va avea următorul cuprins: "(1) Prelungirea valabilităţii brevetului de pilot maritim se face pe perioade de 5 ani, cu îndeplinirea următoarelor cerinţe: a) îndeplineşte cerinţele privind standardele medicale prevăzute la art. 4; b) pentru zona Constanţa, Mangalia şi Midia dovedeşte menţinerea competenţei profesionale cu o adeverinţă eliberată de societatea de pilotaj şi avizată de Căpitănia Zonală Constanţa - VTMS, prin care se atestă că a efectuat 200 de manevre în ultimii 5 ani, pentru care deţine brevetul, din care 60 de manevre în ultimele 12 luni; c) prezintă adeverinţe valabile de absolvire a cursurilor obligatorii prevăzute în anexa nr. 2; sau a) îndeplineşte cerinţele privind standardele medicale prevăzute la art. 4; b) pentru zonele de pilotaj sectorul de Dunăre cuprins între rada portului Sulina şi km 175 sau Canalul Dunăre-Marea Neagră dovedeşte menţinerea competenţei profesionale cu o adeverinţă eliberată de societatea de pilotaj şi avizată de căpitănia portului de jurisdicţie - VTMS, prin care se atestă că a activat în funcţia de pilot maritim cel puţin 24 de luni în ultimii 3 ani şi a efectuat manevre în fiecare lună în toată această perioadă; c) prezintă adeverinţe valabile de absolvire a cursurilor obligatorii prevăzute în anexa nr. 2.