În temeiul prevederilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, aprobată şi modificată prin
Legea nr. 252/2001, cu modificările ulterioare, şi ale
art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.432/2004 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, secretarul de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului emite prezentul ordin. ARTICOL UNIC Se aprobă Planul-cadru de acţiune în vederea reintegrării sociale a copiilor străzii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Secretarul de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Bogdan Adrian Panait Bucureşti, 15 martie 2006. Nr. 100. ANEXA PLAN-CADRU DE ACŢIUNE în vederea reintegrării sociale a copiilor străzii Grupul ţintă avut în vedere este reprezentat de copiii care trăiesc şi/sau muncesc pe stradă, împreună sau nu cu familia lor, respectiv: a) familii cu copii în stradă;