Având în vedere necesitatea adaptării legislaţiei naţionale în domeniul ajutorului de stat cu legislaţia Uniunii Europene şi necesitatea creării unui cadru legislativ care să garanteze îndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante impuse de Comisia Europeană României pentru accesarea fondurilor europene în perioada de programare 2014-2020, se impune, în regim de urgenţă, modificarea procedurilor naţionale în domeniul ajutorului de stat. Acest aspect presupune un mai bun control al modului în care fondurile publice (naţionale şi europene), destinate mediului de afaceri, sunt folosite. Prin reforma europeană în domeniul ajutorului de stat se intenţionează ca marea majoritate a facilităţilor de natura ajutorului de stat să fie verificată, cu preponderenţă, la nivel naţional, Comisia Europeană urmând să realizeze doar un control ex-post al modului în care sunt respectate condiţiile impuse de normele Uniunii Europene în domeniu. Prin adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă se doreşte implementarea unui mecanism de control, la nivel naţional, prin care să se stabilească atribuţiile şi obligaţiile furnizorilor, beneficiarilor şi ale Consiliului Concurenţei în implementarea măsurilor de natura ajutorului de stat şi de minimis pentru a se facilita absorbţia fondurilor europene şi a se evita recuperarea acestora. Considerând că se impune luarea unor măsuri urgente în vederea creării unui cadru legislativ la nivel naţional care să răspundă solicitărilor Comisiei Europene atât în domeniul ajutorului de stat, cât şi în domeniul fondurilor europene, este necesară adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă care să reglementeze modul în care fondurile publice (naţionale şi europene), destinate mediului de afaceri, sunt folosite. Întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă, în temeiul
art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAP. I Dispoziţii generale
ART. 1 Prezenta ordonanţă de urgenţă are ca scop reglementarea procedurilor naţionale în materia ajutorului de stat, în vederea aplicării prevederilor
art. 106-
109 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, denumit în continuare TFUE, şi a legislaţiei secundare adoptate în baza acestora.
ART. 2 (1) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) activitate economică - orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii şi lucrări pe o piaţă;