Inapoi la Cautare

ORD DE URGENŢĂ 57 /2007


privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 20.01.2022, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 15,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (20.01.2022) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



    Având în vedere necesitatea şi urgenţa compatibilizării depline a legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene în domeniul protecţiei naturii şi ţinând cont de faptul că prevederile Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice şi ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatice trebuie transpuse în legislaţia naţională, iar pentru aplicarea Regulamentului Consiliului (CE) nr. 348/81 privind regulile comune pentru importul produselor derivate din balene sau din alte cetacee, a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 3.254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor de picior şi a importului de blănuri şi produse obţinute din animale capturate prin utilizarea capcanelor de picior sau a altor tipuri de capcane care nu sunt conforme cu standardele internaţionale şi a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protecţia speciilor de floră şi faună sălbatică prin reglementarea comerţului cu acestea, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie creat cadrul instituţional şi sancţiunile pentru încălcarea prevederilor conţinute în acestea.

    Având în vedere că potrivit angajamentelor asumate de România prin documentul de poziţie complementar - capitolul 22 "Mediu", pentru domeniul "protecţia naturii" nu există perioade de tranziţie, transpunerea şi implementarea prevederilor comunitare trebuind să fie depline la data aderării,

    luând în considerare faptul că statelor membre le sunt aplicate sancţiuni în cazul transpunerii incomplete sau al implementării neconforme a prevederilor comunitare,

    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    CAP. I


    Dispoziţii generale

    ART. 1


    Scopul prezentei ordonanţe de urgenţă îl constituie garantarea conservării şi utilizării durabile a patrimoniului natural, obiectiv de interes public major şi componentă fundamentală a strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă.

    ART. 2


    Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează:

    a) asigurarea diversităţii biologice, prin conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice pe teritoriul României;

    b) menţinerea sau restabilirea într-o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale şi a speciilor din flora şi fauna sălbatică;
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic