Inapoi la Cautare

ORD DE URGENŢĂ 52 /2014


privind stabilirea unor măsuri financiare şi pentru interpretarea unor prevederi legale


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 27.11.2022, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 15,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (27.11.2022) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



    Având în vedere că România se află pe locul I în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, cu un procent de 4,9%,

    luând în considerare faptul că dezvoltarea activităţilor de inseminare artificială a determinat creşterea numărului sarcinilor cu risc de prematuritate, care au generat creşterea numărului de cereri de servicii de terapie intensivă pentru nou-născuţi prematuri, depăşind astfel capacităţile existente în acest moment în maternităţile spitalelor publice,

    ţinând cont de faptul că nefinalizarea lucrărilor de reabilitare a maternităţilor are drept urmare limitarea capacităţii de tratare a nou-născuţilor şi a prematurilor, generează pericolul expunerii la un risc crescut de infecţii nosocomiale şi imposibilitatea respectării circuitelor funcţionale, maternităţile funcţionând la capacitate restrânsă,

    în considerarea faptului că, în cazul în care nu se identifică în mod prompt resursele financiare necesare gestionării unor situaţii-limită din sistemul de sănătate, consecinţele lipsei de acţiune se pot măsura în vieţi omeneşti, în incapacitate de muncă, boală şi dizabilitate, fiind ireversibile atât pentru persoanele în cauză, cât şi pentru familiile şi comunităţile din care acestea fac parte, respectiv pot conduce la existenţa unui risc imediat în ceea ce priveşte îndeplinirea angajamentelor României faţă de Comisia Europeană şi FMI, de reducere a mortalităţii infantile prin scăderea capacităţii de intervenţie în cazuri critice,

    având în vedere preocuparea constantă a statului român pentru ocrotirea sănătăţii mamei şi a copilului,

    ţinând cont de faptul că, în cazul în care nu se identifică resursele financiare necesare finalizării proiectelor de reabilitare a maternităţilor, procentul de mortalitate infantilă va creşte din nou,

    luând în considerare faptul că, în lipsa dotării corespunzătoare a unităţilor de poliţie, nu poate fi asigurat obiectivul de creştere a siguranţei cetăţeanului prin combaterea fenomenului infracţional, că prin neadoptarea unor măsuri legislative imediate se creează premisele perturbării grave a funcţionării unităţilor operative ale Ministerului Afacerilor Interne în contextul în care, din totalul mijloacelor de transport deţinute în prezent de unităţile de poliţie, peste 90% îndeplinesc condiţiile necesare pentru scoatere din funcţiune şi casare, având o vechime mai mare de 5 ani, ministerul fiind nevoit să aloce de la bugetul de stat sume semnificative pentru asigurarea mentenanţei parcului auto existent, în condiţiile în care rulajele mari şi vechimea acestuia duc la executarea unor lucrări complexe,

    ţinând seama de faptul că utilizarea în mod eficient şi cu responsabilitate a fondurilor bugetare alocate Ministerului Afacerilor Interne, în acord cu necesităţile obiective şi prioritare de dotare a structurilor sale operative, reclamă adoptarea unor reglementări clare, iar parcurgerea procedurilor legislative de modificare prin lege nu permite realizarea procedurilor de achiziţie până la sfârşitul anului 2014, în condiţiile în care sumele alocate potrivit autorizării, conform art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, trebuie angajate până la finalul anului bugetar în curs,

    având în vedere contextul politic internaţional actual, este necesar şi util ca din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului să poată fi alocate sume ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat pentru finanţarea unor cheltuieli aferente obligaţiilor ce derivă din acorduri internaţionale, ratificate prin legi, în vederea finanţării proiectelor bilaterale de colaborare şi de investiţii,

    luând în considerare faptul ca toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă extraordinară, care nu poate fi amânată din perspectiva măsurilor ce se cer a fi adoptate în raport cu importanţa domeniului sănătăţii, precaritatea funcţionării actuale a sistemului de sănătate şi vulnerabilitatea crescută a populaţiei României la acţiunea unor determinanţi ai stării de sănătate, dar şi din punct de vedere economic,

    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    ART. 1


    În anul 2014, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin hotărâre a Guvernului, pot fi alocate sume ordonatorilor principali de credite pentru finanţarea unor cheltuieli din domeniul sănătăţii, realizate la nivel central sau local, care nu pot fi asigurate din bugetul aprobat.
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic