Având în vedere existenţa unor disfuncţionalităţi în aplicarea reglementărilor din cuprinsul
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările ulterioare, şi existenţa unor inechităţi constând în neincluderea unor persoane în rândul beneficiarilor drepturilor prevăzute de actul normativ, precum şi în considerarea obiectivelor stabilite în Programul de guvernare pentru perioada 2005-2008 cu privire la reducerea abandonului de copii şi sporirea natalităţii, prin adoptarea unor măsuri specifice şi diversificarea formelor de protecţie socială destinate familiilor cu copii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, se impune adoptarea de măsuri imediate în vederea înlăturării deficienţelor semnalate, precum şi pentru instituirea unui regim echitabil prin includerea şi a altor categorii de persoane în cadrul beneficiarilor drepturilor de protecţie reglementate de această ordonanţă de urgenţă, elemente ce constituie o situaţie extraordinară ce vizează interesul public. Principalele deficienţe constatate în primele luni de aplicare a prevederilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, cu modificările ulterioare, semnalate atât de beneficiari, cât şi de instituţiile implicate în aplicarea prevederilor acesteia, deficienţe care au condus la imposibilitatea acordării în bune condiţii a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, sunt următoarele: - necuprinderea anumitor categorii de persoane în prevederile ordonanţei de urgenţă; - condiţionarea acordării stimulentului de acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului; - inexistenţa unor reglementări clare în ceea ce priveşte acordarea alternativă a indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi a stimulentului lunar; - imposibilitatea efectuării plăţii drepturilor prevăzute de
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, cu modificările ulterioare, în conturile personale sau în conturile de card ale beneficiarilor. Deficienţele constatate au indus o stare accentuată de nemulţumire în rândul potenţialilor beneficiari, precum şi dificultăţi de aplicare de către direcţiile de muncă, solidaritate socială şi familie teritoriale. Din acest punct de vedere, categoria cea mai defavorizată o constituie persoanele care s-au asigurat în sistemul asigurărilor sociale tocmai pentru a beneficia de acest drept prevăzut de
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare, şi care nu au mai beneficiat de indemnizaţia pentru creşterea copilului odată cu apariţia
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, cu modificările ulterioare. Potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Constituţia României, republicată, statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav sau cu handicap, stabilindu-se astfel un regim special de protecţie şi asistenţă în realizarea drepturilor lor, fără nicio discriminare sau condiţionare. În anul 1993 a fost adoptată Legea nr. 61 privind alocaţia de stat pentru copii, act normativ care instituie o alocaţie familială, respectiv alocaţia de stat, ca un drept universal al copiilor garantat de Constituţie. În temeiul acestei legi, toţi copiii aflaţi în grija familiilor lor sau a familiilor substitutive primeau alocaţie de stat. Au existat însă unele condiţionalităţi. Rata crescută la acea dată a abandonului şcolar şi analfabetismul constatat la unele segmente ale populaţiei au impus ca pentru copiii de vârstă şcolară acordarea alocaţiei de stat să fie condiţionată de frecventarea cel puţin a învăţământului general obligatoriu. De asemenea, copiii aflaţi în instituţiile de ocrotire ale statului nu primeau această alocaţie, ei beneficiind în această perioadă de întreţinere şi îngrijire complete în cadrul instituţiilor. În temeiul acestor prevederi, Curtea Constituţională a dispus prin Decizia nr. 277 din 21 martie 2006 admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) şi ale
art. 5 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, fapt care impune modificarea de urgenţă a acestor prevederi neconstituţionale şi eliminarea oricăror condiţionări în acordarea alocaţiei de stat pentru copii. Menţionăm că dispoziţiile
Legii nr. 61/1993 declarate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice în termen de 45 de zile de la emiterea deciziei Curţii Constituţionale, respectiv începând cu data de 2 iunie 2006. În situaţia în care actul normativ nu este modificat corespunzător, aplicarea noilor dispoziţii se va realiza aleatoriu, fără unitate la nivel teritorial, ceea ce ar conduce la excluderea unor categorii de beneficiari. În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. I Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: