Având în vedere necesitatea îmbunătăţirii sistemului de protecţie socială prin implementarea unor măsuri de lărgire a sferei de asiguraţi ai sistemului public de pensii, care să dea posibilitatea exercitării dreptului fundamental la pensie, luând în considerare perioada scurtă de timp prevăzută de legislaţia în vigoare pentru plata retroactivă a contribuţiilor de asigurări sociale care nu a dat posibilitatea tuturor categoriilor de solicitanţi de a plăti contribuţiile sociale pe o perioadă anterioară, ţinând cont de existenţa a numeroase solicitări din partea unor cetăţeni români din ţară şi străinătate privind asigurarea la sistemul public de pensii, luând în considerare că plăţile efectuate către bugetul asigurărilor sociale de stat au permis, cel puţin pentru un timp, refacerea echilibrului bugetar, ţinând seama de faptul că măsura legislativă are drept consecinţă evitarea de la excluderea socială a unor categorii de persoane care nu ar putea accede la pensie pentru limită de vârstă în cadrul sistemului public de pensii, având în vedere că elementele sus-menţionate constituie premisele unei situaţii extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ adecvat şi că neadoptarea acestor măsuri ar avea drept consecinţe negative afectarea unui interes public, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul
art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. ARTICOL UNIC
Legea nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 24 octombrie 2016, se modifică după cum urmează: 1. La
articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "ART. 2