, cu modificările şi completările ulterioare. Ştiind că la nivel naţional Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) este singura agenţie care deţine experienţa ştiinţifică şi profesională necesară în vederea asigurării calităţii educaţiei în învăţământul superior, ţinând cont de faptul că activitatea ARACIS a fost afectată de condiţiile speciale generate de pandemia de COVID-19 şi de restricţiile/măsurile pentru prevenirea şi combaterea acesteia, aspecte care au influenţat inclusiv procesul electiv la nivel intern, precum şi de faptul că durata unui mandat de membru al Consiliului ARACIS este de 4 ani, iar la fiecare 4 ani Consiliul ARACIS se înnoieşte prin scoaterea la concurs, de regulă, a 1/3 din numărul de mandate, conform prevederilor
art. 19 alin. (7) şi
(8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, mandatele a cinci membri ai Consiliului ARACIS încetează în data de 30 aprilie 2023, respectiv a unui membru în data de 19 mai 2023 şi până în prezent nu a putut fi declanşată procedura de selecţie prin concurs pentru noii membri, ARACIS aflându-se în plin proces de asigurare şi realizare a demersurilor necesare în cadrul procedurii de acreditare internaţională. Având în vedere prevederile
art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora ARACIS se supune periodic procedurilor de acreditare internaţională de către Asociaţia Europeană pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ENQA), iar la acest moment au fost declanşate procedurile de acreditare internaţională, proceduri care impun continuitate în activitatea de conducere, atât la nivel intern, cât şi pe plan extern, luând în considerare faptul că expirarea mandatelor unora dintre membrii Consiliului Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior la data de 30 aprilie 2023 generează blocaje în activităţile şi funcţionarea ARACIS, ţinând cont de faptul că în lipsa acestor măsuri legislative, luate în regim de urgenţă, impuse de o situaţie extraordinară, există riscul de a nu se finaliza în condiţii adecvate formalităţile impuse de procedurile de acreditare internaţională, deoarece toate aspectele de mai sus vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, în temeiul
art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. I