Având în vedere stabilirea cadrului general de acordare a plăţilor directe în agricultură, în sectoarele vegetal şi zootehnic, în conformitate cu mecanismele prevăzute de legislaţia europeană, şi anume
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.782/2003 privind stabilirea normelor comune pentru regimurile de susţinere directă în cadrul politicii agricole comune şi stabilirea altor regimuri de susţinere în favoarea agricultorilor, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 270 din 21 octombrie 2003,
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.290/2005 cu privire la finanţarea politicii agricole comune şi
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.698/2005 privind sprijinul acordat pentru dezvoltare rurală, finanţat din Fondul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală (FEADR), şi în conformitate cu Tratatul dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005, ratificat prin
Legea nr. 157/2005, deoarece timpul rămas până la data aderării României la Uniunea Europeană nu permite promovarea şi adoptarea reglementării sub formă de lege, pentru că sprijinul financiar trebuie acordat producătorilor agricoli prin plăţi directe, conform statutului de stat membru al Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2007, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. 1 Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007.
ART. 2 Schemele de plăţi directe care se acordă începând cu anul 2007, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, sunt următoarele: a) Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS); b) plăţi naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul vegetal; c) plăţi naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic; d) Schema de plată pentru culturi energetice;