Având în vedere că:    - pe parcursul implementării programelor de preaderare PHARE ÅŸi ISPA pot apărea o serie de venituri din vânzarea caietelor de sarcini, executarea garanÅ£iilor bancare sau din sumele reÅ£inute ÅŸi din penalităţile de întârziere în executarea obligaÅ£iilor contractuale, precum ÅŸi din dobânzi;    - aceste venituri trebuie să fie introduse imediat în finanÅ£area proiectelor ÅŸi în fluxul de plăţi;    - Comisia Europeană a instruit autorităţile naÅ£ionale cu privire la utilizarea acestor venituri,    în temeiul art. 115 alin. (4) din ConstituÅ£ia României, republicată,    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.   Â
ART. 1    (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul financiar general pentru utilizarea veniturilor încasate de autorităţile contractante pe parcursul licitării şi implementării contractelor din cadrul proiectelor ex-ISPA şi PHARE finanţate de Uniunea Europeană.    (2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:    a) autoritate contractantă - organismul responsabil pentru implementare, procedura de achiziţie, licitaţie, contractare şi efectuare de plăţi eligibile, desemnat în memorandumurile de finanţare/acordurile de finanţare/ deciziile Comisiei Europene;    b) contractant - ofertantul care a devenit, în condiţiile legii, parte într-un contract de achiziţie publică;    c) documentaţia de atribuire - documentaţia ce cuprinde toate informaţiile legate de obiectul contractului de achiziţie publică şi de procedura de atribuire a acestuia, inclusiv caietul de sarcini sau, după caz, documentaţia descriptivă;    d) garanţie de participare - scrisoare de garanţie bancară, care se prezintă în original de către ofertant, în cuantumul şi pentru perioada prevăzută în documentaţia de atribuire, şi care, în principiu, se returnează ofertantului care nu a câştigat licitaţia sau se transformă în garanţia de bună execuţie, în cazul în care ofertantul semnează contractul, ori se execută, în cazul în care ofertantul refuză să semneze contractul de achiziţie publică/acordul-cadru în perioada de valabilitate a ofertei;    e) contract de achiziţie publică - acordul scris semnat de autoritatea contractantă şi contractant, având ca obiect execuţia de lucrări, prestarea de servicii sau furnizarea de produse în conformitate cu cerinţele specificate de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire;