ART. 1 (1) Prevederile prezentelor norme referitoare la inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii reprezintă dispoziţii generale specifice domeniului asigurărilor şi se completează cu normele emise în acest sens de Ministerul Finanţelor Publice, în măsura în care acestea nu contravin prezentelor reglementări. (2) În sensul prezentelor norme inventarierea reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constată existenţa tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor, capitalurilor proprii şi tranzacţiilor privind activitatea de asigurare şi de reasigurare, respectiv cantitativ-valoric sau numai valoric, după caz, la data la care aceasta se efectuează. (3) Inventarierea are ca scop principal stabilirea situaţiei reale a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor, capitalurilor proprii şi a tranzacţiilor privind activitatea de asigurare şi de reasigurare ale fiecărei entităţi, precum şi a bunurilor şi valorilor deţinute cu orice titlu, aparţinând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii situaţiilor financiare anuale care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare şi a performanţei entităţii pentru respectivul exerciţiu financiar.
ART. 2 (1) În temeiul prevederilor reglementărilor contabile specifice domeniului asigurărilor şi ale
Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, entităţile au obligaţia să efectueze inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii deţinute, la începutul activităţii, cel puţin o dată în cursul exerciţiului financiar pe parcursul funcţionării lor, în cazul transferului de portofoliu, fuziunii, divizării, lichidării sau încetării activităţii sau retragerii autorizaţiei de funcţionare, precum şi în următoarele situaţii: a) la cererea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi a altor instituţii de control ale statului, cu prilejul efectuării controlului; b) când sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune, care nu pot fi stabilite cert decât prin inventariere; c) ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune; d) cu prilejul reorganizării gestiunilor; e) ca urmare a calamităţilor naturale sau a unor cazuri de forţă majoră; f) în alte cazuri prevăzute de lege. (2) În cazul în care, în situaţiile enumerate la alin. (1), sunt inventariate toate elementele de natura activelor dintr-o gestiune, aceasta poate ţine loc de inventariere anuală, cu aprobarea administratorului, consiliului de administraţie, respectiv membrilor directoratului, după caz, cu condiţia ca în registrul-inventar să se cuprindă valoarea activelor faptice inventariate şi înscrise în listele de inventariere, actualizate cu intrările şi ieşirile din perioada cuprinsă între data inventarierii şi data încheierii exerciţiului financiar. (3) Toate elementele de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii trebuie să fie date în administrare/răspundere gestionară sau în folosinţă, după caz, persoanelor semnificative ale entităţii, gestionarilor ori administratorilor, după caz. În acest sens, entităţile trebuie să emită decizii însoţite de proceduri proprii referitoare la desemnarea nominală a persoanelor care sunt responsabile de administrarea fiecărui element de activ, datorie şi capitaluri proprii.