a) Medici cu specialitatea medicină de urgenţă b) Medici cu specialitatea anestezie terapie intensivă c) Medici cu competenţa/atestat în medicina de urgenţă prespitalicească d) Medici de familie sau de medicină generală e) Medici rezidenţi în specialitatea medicină de urgenţă, sau anestezie terapie intensivă începând cu semestrul II al anului III de pregătire, cu acordul directorului sau coordonatorului programului de rezidenţiat. f) Medici rezidenţi în specialitatea medicină de familie şi medicină internă începând cu semestrul I din anul III de pregatire cu acordul directorului sau coordonatorului programului de rezidenţiat. g) Asistenţi medicali cu atestate/cursuri în acordarea asistenţei medicale de urgenţă. h) Personal paramedical cu instruire specifică în domeniul acordării primului ajutor calificat şi al asistenţei medicale de urgenţă în echipă. i) Ambulanţieri cu instruire specifică în acordarea primului ajutor de bază şi al asistenţei medicale de urgenţă în echipă. j) Voluntari cu instruire specifică în acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat în echipă.
ART. 4 Asistenţa medicală publică de urgenţă prespitalicească este coordonată la nivel judeţean sau regional după unul din următoarele modele: a) de către dispeceratele medicale ale serviciilor judeţene de ambulanţă acolo unde nu funcţionează echipaje SMURD, b) prin colaborarea dintre dispeceratele medicale ale serviciilor de ambulanţă cu cele ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă acolo unde funcţionează mai multe echipaje SMURD. c) de către dispeceratele integrate acolo unde există.