(7) Deciziile luate de autoritatea competentă a României, ca stat membru de destinaţie, şi motivele care au stat la baza acestor decizii trebuie să fie notificate expeditorului sau reprezentantului sau şi autorităţii competente a statului membru de expediere. (8) Dacă expeditorul sau reprezentantul sau solicita astfel, deciziile şi motivele menţionate trebuie să îi fie trimise în scris, cu detalii ale drepturilor de contestaţie, care îi sunt disponibile în baza legislaţiei în vigoare în România, ca stat membru de destinaţie, şi ale procedurii şi limitelor de timp aplicabile. (9) În eventualitatea unui litigiu, cele doua părţi implicate au posibilitatea, dacă vor cădea de acord, ca în decurs de maximum o luna sa supună acest litigiu evaluării unui expert, al cărui nume figurează pe o lista a experţilor comunitari întocmită de Comisia Europeană. Costul consultării expertului este suportat de către Comunitatea Europeană. (10) Experţii respectivi îşi dau avizul în decurs de maximum 72 de ore sau după primirea rezultatelor oricăror analize. Părţile respecta avizul expertului cu privire la legislaţia veterinara comunitara. (11) Costurile returnarii transportului, depozitarii produselor, folosirii în alte scopuri sau distrugerii acestora trebuie să fie suportate de destinatar.
CAP. III Prevederi comune
ART. 9 (1) Autoritatea competenţa a României trebuie să notifice imediat celorlalte state membre ale Uniunii Europene şi Comisiei Europene orice focar de boala de pe teritoriul sau, altul decât cel la care se referă norma sanitară veterinara aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 77/2005, ce transpune în legislaţia naţionala
Directiva Consiliului 82/894/CEE , orice zoonoze, boli sau alte cauze susceptibile de a constitui un risc serios pentru sănătatea animalelor sau pentru sănătatea publică. (2) În situaţia în care România este stat membru de origine, autoritatea competentă trebuie să aplice imediat măsurile de prevenire sau de combatere prevăzute de regulile comunitare, în special determinarea zonelor tampon prevăzute de aceste reguli, sau sa adopte orice alta măsura pe care o considera corespunzătoare. (3) Autoritatea competenţa a Romanei, ca stat membru de destinaţie sau tranzit care, în cursul unui control la care se face referire la art. 5, a stabilit existenta uneia dintre bolile sau cauzele prevăzute la alin. (1), poate lua, dacă este necesar, măsurile de precautie prevăzute de regulile comunitare. (4) Până la luarea măsurilor de către Comisia Europeană, autoritatea competentă a României, ca stat membru de destinaţie, poate lua, din motive serioase privind sănătatea publică sau animala, măsuri de protecţie interimare cu privire la unităţile în cauza sau, în cazul unei boli epizootice, cu privire la zona de protecţie prevăzută de regulile comunitare. (5) Măsurile luate de autoritatea competentă trebuie să fie notificate fără întârziere Comisiei Europene şi celorlalte state membre ale Uniunii Europene. (6) La cererea autorităţii competente sau la iniţiativa Comisiei Europene, unul ori mai mulţi reprezentanţi ai Comisiei Europene pot merge imediat la locul în cauza pentru a examina, în colaborare cu autorităţile competente, măsurile luate şi vor emite un aviz cu privire la aceste măsuri.