(iii) altor destinatari, în special atunci când întreg lotul este parţial descărcat în timpul transportului, lotul descărcat trebuie să fie însoţit, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1), de originalul certificatului menţionat la lit. b) pct. (i); c) garanţiile, care trebuie să fie furnizate de destinatarii la care se face referire în lit. b) pct. (îi) şi (iii), trebuie să fie specificate într-o convenţie încheiată cu autoritatea competentă, ce urmează să fie semnată în momentul înregistrării anterioare prevăzute la alin. (3). Autoritatea competenţa trebuie să efectueze controale randomizate pentru a verifica conformitatea cu aceste garanţii. (2) Fără a aduce atingere prevederilor art. 4, în cazul în care nu au fost stabilite standardele comunitare adoptate prin reglementări comunitare, atunci când România este stat membru de destinaţie, autoritatea competentă poate solicita, respectând prevederile generale ale Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, ca unitatea de origine să aplice standardele în vigoare, în baza reglementărilor naţionale. Atunci când România este stat membru de origine, autoritatea competentă trebuie să se asigure ca produsul în cauza respecta aceste cerinţe. (3) Operatorii care deţin produse ce le-au fost livrate dintr-un alt stat membru sau care divizeaza complet un lot de astfel de produse trebuie: a) să se supună, dacă autoritatea competentă solicita, înregistrării prealabile; b) sa ţină un registru în care sunt înregistrate astfel de livrări; c) să raporteze sosirea produselor dintr-un alt stat membru, dacă este solicitat acest lucru de către autoritatea competentă, în măsura în care se considera necesar, pentru a se efectua controalele menţionate la alin. (1); d) sa păstreze, pentru o perioadă de cel puţin 6 luni, ce trebuie specificată de către autoritatea competentă, certificatele de sănătate sau documentele menţionate la art. 3, pentru a le putea prezenta autorităţii competente, la cererea acesteia.
ART. 6 (1) În cursul controalelor efectuate la locurile în care pot fi aduse produse dintr-o ţara terta pe teritoriul României, asa cum se menţionează în Norma sanitară veterinara care stabileşte principiile ce reglementează organizarea controalelor veterinare privind produsele ce intră în Comunitatea Europeană din tari terţe, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 206/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 4 septembrie 2006, ce transpune în legislaţia naţionala
Directiva Consiliului 97/78/CE , cum ar fi porturi, aeroporturi şi posturi de inspecţie la frontiera cu tari terţe, se iau următoarele măsuri: a) este efectuat un control al documentelor care atesta originea produselor; b) produsele ce provin din Comunitatea Europeană sunt supuse regulilor privind controalele prevăzute la art. 5; c) produsele din ţările terţe sunt supuse regulilor stabilite în norma sanitară veterinara, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 206/2006, ce transpune în legislaţia naţionala
Directiva Consiliului 97/78/CE . (2) Prin derogare de la alin. (1), toate produsele transportate cu mijloace de transport, ce asigura o legătură permanenta şi directa între doua puncte geografice ale Comunităţii Europene, trebuie să fie supuse reglementărilor cu privire la inspecţie, stabilite la art. 5.