ART. 1 Persoana desemnată pentru asigurarea calităţii ţesuturilor şi/sau celulelor umane procesate şi/sau utilizate în scop terapeutic are un statut independent de activitatea propriu-zisă desfăşurată în banca de ţesuturi şi este responsabilă de fiecare examen de asigurare a calităţii.
ART. 2 Persoana desemnată pentru asigurarea calităţii ţesuturilor şi/sau celulelor umane procesate şi/sau utilizate în scop terapeutic trebuie să îndeplinească următoarele standarde de instruire profesională: a) absolvirea unei instituţii de învăţământ superior în domeniile ştiinţelor medicale ori biologie; b) experienţă profesională de cel puţin 2 ani în domenii relevante.
ART. 3 Persoana desemnată pentru asigurarea calităţii ţesuturilor şi/sau celulelor umane procesate şi/sau utilizate în scop terapeutic are următoarele obligaţii: a) supraveghează respectarea regulilor tehnice şi administrative; b) punerea în practică a asigurării calităţii; c) calificarea şi formarea profesională continuă a personalului angajat; d) punerea în practică şi respectarea regulilor de igienă şi securitate sanitară; e) aprobarea procedurilor, actualizarea lor şi verificarea aplicării acestora; f) verificarea calităţii prelevărilor care i-au fost încredinţate;