Inapoi la Cautare

NORMĂ din /2006


care stabileşte procedurile la importul şi exportul de produse alimentare de origine nonanimală supuse supravegherii şi controlului pentru siguranţa alimentelor


Puteti sa consultati o forma actualizata valabilă între 17.10.2006 și 30.06.2007 , conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata ,valabilă între 17.10.2006 și 30.06.2007 , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



    CAP. I

    Definiţii

    ART. 1

    În scopul prezentei norme pentru siguranţa alimentelor, următorii termeni se definesc astfel:

    a) produse alimentare de origine nonanimală - vegetale şi produse vegetale: legume, inclusiv cartofi şi sfeclă de zahăr, fructe proaspete sau conservate, seminţe de leguminoase, oleaginoase, seminţe pentru băuturi şi dulciuri, cereale boabe, produse din cereale, condimente, alimente procesate, altele decât cele de origine animală, grăsimile şi uleiurile de origine vegetală, băuturi alcoolice şi nonalcoolice, guma de mestecat şi orice altă substanţă, inclusiv apa, încorporate intenţionat în alimente în timpul producerii, pregătirii sau tratării acestora, suplimentele nutritive;

    b) certificat de sănătate - document emis de o autoritate competentă din ţara exportatoare a produsului importat, care atestă că produsul alimentar de origine nonanimală este conform cu prevederile legislaţiei specifice în vigoare din ţara de destinaţie;

    c) post de inspecţie la frontieră - post organizat în orice aeroport, port, punct feroviar sau rutier, deschis traficului internaţional, aprobat de autoritatea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor centrală, în care se efectuează inspecţii şi controale asupra produselor de origine nonanimală;

    d) inspectorul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor - inspectorul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor cu atribuţiuni de control conform fişei postului, aşa cum este prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 130/2006 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2006;

    e) controlul documentelor - examinarea de către inspectorul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a certificatelor de sănătate, precum şi a altor documente ce însoţesc un transport;

    f) controlul identităţii - controlul conformităţii transportului cu informaţiile din documentele însoţitoare, efectuat de către inspectorul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru a se asigura că documentele însoţitoare corespund cu marfa transportată;

    g) controlul fizic - controlul efectuat de către inspectorul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor asupra produselor de origine nonanimală, care poate include prelevarea de probe în vederea efectuării testelor de laborator;

    h) condiţii de import - cerinţele privind siguranţa alimentelor, stabilite prin actele normative în vigoare, pentru produsele de origine nonanimală supuse supravegherii şi controlului privind siguranţa alimentelor ce urmează a fi importate în România;

    i) condiţii speciale la importul de produse de origine nonanimală - cerinţe privind siguranţa alimentelor, stabilite de legislaţia naţională în vigoare pentru anumite produse de origine nonanimală, supuse supravegherii şi controlului privind siguranţa alimentelor, ce urmează a fi importate în România;

    j) transport de produse importate - lot de produse de origine nonanimală de acelaşi tip, înscrise în acelaşi certificat sau în alt document prevăzut de legislaţia privind siguranţa alimentelor, încărcat în acelaşi mijloc de transport, provenind din aceeaşi ţară sau regiune a unei ţări şi pentru care se întocmeşte acelaşi document vamal la import;

1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic