-------- *) Aprobată prin
Ordinul nr. 8 din 19.01.2006, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 197 din 2 martie 2006.
ART. 1 Prezenta norma sanitară veterinara stabileşte condiţiile de sănătate ce reglementează comerţul intracomunitar cu animale din speciile ovine şi caprine.
ART. 2 (1) - Definiţiile descrise la art. 2 din Norma sanitară veterinara privind controalele veterinare şi zootehnice aplicabile comerţului României cu statele membre ale Uniunii Europene cu unele animale vii şi produse de origine animala, aprobată prin
Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 580/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 250 din 11 aprilie 2003 ce transpune în legislaţia naţionala
Directiva Consiliului 90/425/CEE şi art. 2 din Norma sanitară veterinara privind protecţia animalelor în timpul transportului, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 119/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 1.071 din 29 noiembrie 2005 ce transpune în legislaţia naţionala
Directiva Consiliului 91/628/CEE , trebuie să se aplice în măsura în care sunt aplicabile. (2) În înţelesul prezentei norme sanitare veterinare, se aplică următoarele definiţii: a) ovine sau caprine pentru tăiere - animalele din speciile ovine şi caprine destinate a fi transportate fie direct, fie printr-un centru de colectare autorizat oficial la un abator pentru a fi tăiate; b) ovine şi caprine pentru reproducţie - ovine şi caprine, altele decât cele menţionate la lit. a) şi c), destinate a fi transportate către locul de destinaţie direct sau trecând printr-un centru de colectare autorizat, pentru reproducţie şi producţie; c) ovine şi caprine pentru ingrasare înseamnă ovine şi caprine destinate a fi transportate către locul de destinaţie direct sau trecând printr-un centru de colectare autorizat, altele decât cele menţionate la lit. a) şi b), pentru a fi ingrasate pentru tăiere ulterioară; d) exploatatie oficial libera de bruceloza ovina şi caprina - exploatatie de ovine şi caprine care îndeplineşte condiţiile prevăzute în cap. 1 din anexa nr. 1 la prezenta norma sanitară veterinara; e) exploatatie libera de bruceloza ovina şi caprina - exploatatie de ovine şi caprine care îndeplineşte condiţiile prevăzute la cap. 2 din anexa nr. 1 la prezenta norma sanitară veterinara; f) boala notificabila obligatoriu înseamnă o boala menţionată în secţiunea I din anexa nr. 2 la prezenta norma sanitară veterinara; g) medic veterinar oficial - medic veterinar de stat desemnat de Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinara şi pentru Siguranţa Alimentelor;