ART. 1 Săvârşirea cu intenţie sau din culpă, prin comisiune sau omisiune, a vreuneia dintre faptele prevăzute la
art. 39 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, se sancţionează potrivit prevederilor art. 39 alin. (3) din legea menţionată, cu una sau mai multe dintre următoarele măsuri: a) avertisment scris; b) limitarea operaţiunilor; c) amendă; d) anularea votului exprimat sau suspendarea temporară a dreptului de vot al acţionarilor semnificativi; e) interzicerea temporară sau definitivă a exercitării activităţii de asigurare şi/sau de reasigurare, parţială sau totală, pentru asigurători şi/sau reasigurători, pentru una sau mai multe categorii de asigurări, iar pentru brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare, interzicerea temporară sau definitivă a activităţii definite la
art. 2 lit. C pct. 56 şi 57 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare; f) retragerea autorizaţiei asigurătorilor, reasigurătorilor sau brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare; g) revocarea unui membru sau a întregului Consiliu director al Fondului de protecţie a victimelor străzii; h) revocarea aprobării acordate entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională şi/sau lectorilor; i) dispunerea către asigurători, reasigurători şi brokeri de asigurare/reasigurare a radierii agenţilor de asigurare, persoane fizice sau juridice, a subagenţilor, a agenţilor de asigurare subordonaţi sau a asistenţilor în brokeraj din registrele speciale în care aceştia au fost înregistraţi; j) retragerea aprobării pentru entităţile şi/sau persoanele menţionate la
art. 5 lit. h^3) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 2 (1) Măsurile sancţionatorii prevăzute de
art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se vor aplica fie gradual, fie direct, ţinându-se seama de unul sau mai multe dintre următoarele elemente: 1. interesul asiguraţilor;