Avertizarea constă în aducerea la cunoştinţă populaţiei a informaţiilor despre iminenţa producerii sau producerea unor dezastre şi se realizează de către autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, după caz, pe baza înştiinţării transmise de structurile abilitate.
ART. 5 (1) Prealarmarea reprezintă activitatea de transmitere către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale a mesajelor/semnalelor/informaţiilor despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a atacurilor din aer. (2) Prealarmarea se realizează de Inspectoratul General şi de serviciile de urgenţă profesioniste, după caz, pe baza informaţiilor primite de la Statul Major General şi de la structurile specializate din cadrul categoriilor de forţe armate, pe baza planurilor de cooperare întocmite în acest sens, precum şi de la structurile care monitorizează sursele de risc.
ART. 6 (1) Alarmarea populaţiei reprezintă activitatea de transmitere a mesajelor despre iminenţa producerii unor dezastre sau a unui atac aerian şi se realizează de către autorităţile administraţiei publice centrale ori locale, după caz, prin mijloacele de alarmare prevăzute la art. 26, pe baza înştiinţării de la structurile abilitate. (2) Alarmarea trebuie să fie oportună, autentică, stabilă şi să asigure în bune condiţii prevenirea populaţiei: a) oportună - dacă asigură prevenirea populaţiei în timp scurt şi se realizează prin mijloace şi sisteme de alarmare care să poată fi acţionate imediat la apariţia pericolului atacurilor din aer sau producerii unor dezastre; b) autentică - transmiterea semnalelor destinate prevenirii populaţiei se realizează prin mijloace specifice de către personalul stabilit prin decizii ale preşedinţilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă; c) stabilă - prevenirea populaţiei şi operatorilor economici se realizează în orice situaţie creată şi se obţine prin: (i) menţinerea mijloacelor de alarmare în permanentă stare de funcţionare; (îi) folosirea mai multor tipuri de mijloace de alarmare a căror funcţionare să fie asigurată de cel puţin 3 surse energetice diferite: reţea industrială, grupuri electrogene, acumulatoare, aer comprimat, abur, carburanţi şi altele asemenea; (iii) verificarea periodică a dispozitivelor de acţionare a mijloacelor de alarmare; (iv) readucerea la starea de funcţionare, în timp scurt, a sistemelor şi mijloacelor de alarmare afectate în urma atacurilor din aer; (v) intensitatea acustică a semnalelor de alarmare să fie cu cel puţin 6-10 dB mai mare decât zgomotul de fond.