b) stat membru gazda - statul membru al Uniunii Europene, statul aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederatia Elvetiana, în care arhitectul cetăţean român sau care provine din România doreşte să îşi exercite profesiunea; c)
Directiva Consiliului nr. 85/384/CEE privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor dovezi oficiale de calificare în domeniul arhitecturii, inclusiv măsurile de facilitare a exercitării efective a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii va fi denumita în continuare, în textul prezentelor norme metodologice, Directiva.
CAP. II Recunoaşterea profesională a diplomelor de licenţă şi a altor documente similare eliberate de instituţiile de învăţământ superior de arhitectura
ART. 5 De la data aderării României la Uniunea Europeană, în aplicarea
art. 4 şi 5 din Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicată, denumita în continuare Lege, pentru a asigura exercitarea profesiei de arhitect pe teritoriul României, Ordinul Arhitectilor din România recunoaşte profesional diplomele şi alte documente similare, eliberate conform normelor Uniunii Europene de statele membre ale Uniunii Europene, de statele aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederatia Elvetiana cetăţenilor lor şi prevăzute în anexa nr. 1, acordând acestora, în ceea ce priveşte accesul la activităţile din domeniul arhitecturii şi exercitarea acestora cu titlul profesional de arhitect, acelaşi efect pe teritoriul statului român ca şi diplomelor şi altor documente similare în domeniul arhitecturii, eliberate în România.
ART. 6 (1) De la data aderării României la Uniunea Europeană, Ordinul Arhitectilor din România recunoaşte profesional diplomele şi alte documente similare, prevăzute în anexa nr. 2, eliberate de statele membre de provenienţă cetăţenilor lor care erau deja în posesia acestor calificări la data notificării Directivei sau ale căror studii ce permit obţinerea acestor diplome şi a altor documente similare, prevăzute în aceeaşi anexa, au început cel mai târziu în cursul celui de-al treilea an universitar ce a urmat datei notificării Directivei. (2) Ordinul Arhitectilor din România recunoaşte profesional diplomele şi alte documente similare, prevăzute la alin. (1), chiar dacă aceste calificări nu îndeplinesc cerinţele minime de formare prevăzute de normele europene, acordând acestora, în ceea ce priveşte accesul la activităţile din domeniul arhitecturii şi exercitarea profesiei de arhitect, cu condiţia îndeplinirii cerinței prevăzute la art. 11 alin. (4) din Lege, acelaşi efect pe teritoriul statului român ca şi diplomelor şi altor documente similare în domeniul arhitecturii, eliberate în România.
ART. 7 De la data aderării României la Uniunea Europeană, Ordinul Arhitectilor din România recunoaşte atât diplomele eliberate de instituţiile de învăţământ superior de arhitectura, cat şi certificatele prevăzute în prezentul articol, acordându-le, în ceea ce priveşte accesul la activităţile din domeniul arhitecturii şi exercitarea acestora cu titlul profesional de arhitect, acelaşi efect pe teritoriul statului român ca şi diplomelor şi altor documente similare în domeniul arhitecturii, eliberate în România, după cum urmează: a) certificatele eliberate cetăţenilor statelor membre de provenienţă de către acestea, dacă existau, la data notificării Directivei, reglementări privind accesul la activităţile din domeniul arhitecturii şi exercitarea acestora cu titlul profesional de arhitect; certificatele precizează ca titularii au fost autorizaţi sa utilizeze titlul profesional de arhitect anterior datei de implementare a Directivei şi au desfăşurat în mod efectiv activităţile respective în conformitate cu aceste reglementări timp de cel puţin 3 ani consecutivi în cursul ultimilor 5 ani ce preceda data eliberării certificatelor; b) certificatele eliberate cetăţenilor statelor membre de provenienţă, state care, între data notificării şi cea a implementarii Directivei, au introdus reglementări privind accesul şi exercitarea activităţilor din domeniul arhitecturii cu titlul profesional de arhitect, prin care se dovedeşte faptul ca titularul a fost autorizat sa utilizeze titlul profesional de arhitect la data implementarii Directivei şi a desfăşurat în mod efectiv activităţile respective în conformitate cu aceste reglementări timp de cel puţin 3 ani consecutivi în cursul ultimilor 5 ani ce preceda data eliberării certificatelor.