SECŢIUNEA 1 Generalităţi
ART. 1 În scopul asigurării cerinţelor privind siguranţa circulaţiei trenurilor, securitatea transporturilor şi calitatea serviciilor în transportul feroviar, personalul cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei care urmează să desfăşoare pe propria răspundere activităţi specifice transportului feroviar de organizare, de conducere şi de efectuare a circulaţiei trenurilor şi/sau a operaţiunilor de manevră, de conducere şi de deservire a vehiculelor feroviare motoare, de manipulare a instalaţiilor de siguranţă a circulaţiei, de verificare, de întreţinere şi/sau de revizie tehnică a elementelor infrastructurii feroviare şi a vehiculelor feroviare, denumit în continuare personal cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei, trebuie să fie autorizat în condiţiile prezentelor norme. SECŢIUNEA a 2-a Autorizarea personalului
ART. 2 (1) Autorizarea personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei, care urmează să desfăşoare activităţile prevăzute la art. 1, se efectuează de Autoritatea Feroviară Română - AFER, denumită în continuare AFER, la solicitarea scrisă a unităţii feroviare sau a persoanelor fizice, în condiţiile prezentelor norme. (2) Condiţiile pentru derularea examenului de autorizare a personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei se asigură de Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - CENAFER, denumit în continuare CENAFER, prin dotări proprii sau pe bază de contracte încheiate cu unităţi feroviare. (3) Autorizarea personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei se efectuează în următoarele cazuri: a) după absolvirea cursurilor de calificare sau de recalificare pentru activităţile prevăzute la art. 1; b) după efectuarea programului de stagiu întocmit de unitatea feroviară angajatoare, avizat de AFER, sau a unor etape specifice acestuia, pentru persoanele cu studii superioare; c) pentru efectuarea unor activităţi specifice unei funcţii pentru care este obligatorie autorizarea; d) pentru efectuarea de operaţii specifice ale unor activităţi suplimentare funcţiei pentru care deţine autorizaţie şi pentru care este obligatorie autorizarea; e) pentru conducerea unui tip de locomotivă-automotor sau a altui tip de vehicul feroviar motor;