CAP. I Dispoziţii generale
ART. 1 Serviciul de transport public local trebuie să asigure cerinţele de deplasare a cetăţenilor în interiorul comunei, oraşului/municipiului sau judeţului, în funcţie de cererea de transport şi de capacitatea disponibilă.
ART. 2 Modul de organizare şi funcţionare a serviciilor de transport public local de persoane are ca obiective: a) asigurarea competiţiei dintre operatori şi deschiderea pieţei; b) creşterea calităţii şi eficienţei serviciului de transport public local de persoane; c) asigurarea transparenţei în ceea ce priveşte delegarea gestiunii serviciului de transport public local de persoane şi stabilirea tarifelor; d) creşterea siguranţei în exploatare şi asigurarea continuităţii serviciului de transport public local de persoane.
ART. 3 (1) Consiliile judeţene sunt obligate să înfiinţeze, prin hotărâre, autorităţi judeţene de transport, prin care să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze şi să controleze prestarea serviciului de transport public local de persoane prin servicii regulate, desfăşurat între localităţile judeţului, inclusiv în cazul în care acestea au înfiinţat o asociaţie în conformitate cu prevederile
Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, precum şi să înfiinţeze societăţi de transport public judeţean de persoane prin curse regulate necesare, dacă acestea nu există. (2) Consiliile locale sunt obligate să înfiinţeze, prin hotărâre, un compartiment sau un serviciu specializat de transport local în subordinea primăriei comunei, oraşului/municipiului, care reprezintă autoritatea de autorizare pentru serviciile de transport public local. (3) Primăria Municipiului Bucureşti va înfiinţa prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe aria sa de acoperire administrativ-teritorială, în cadrul aparatului propriu, Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti.