În conformitate cu prevederile
art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b) şi
art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor
art. 173 alin. (1) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare, în urma deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din cadrul şedinţei din data de 11 februarie 2021, Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.
ART. I Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 28/2015 privind funcţionarea asigurătorilor supravegheaţi conform regimului naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 978 şi 978 bis din 30 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1.
Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 6 Alte prevederi specifice privind membrii conducerii (1) În cazul în care în perioada unui mandat, organul statutar competent decide schimbarea poziţiei membrilor conducerii, fie în cadrul consiliului, fie în cadrul conducerii executive, pentru perioada rămasă până la expirarea mandatului, asigurătorii transmit A.S.F., în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării la oficiul registrului comerţului, copia certificată a certificatului de înregistrare cu menţiunile corespunzătoare modificărilor de act constitutiv sau, după caz, de statut; în acest caz nu este necesară aprobarea A.S.F. (2) A.S.F. poate solicita asigurătorilor informaţii şi/sau documente suplimentare, dacă este cazul, cu privire la decizia prevăzută la alin. (1)."