────────── Aprobată prin
ORDINUL nr. 1.679 din 4 noiembrie 2019, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 911 din 12 noiembrie 2019.──────────
CAP. I Dispoziţii generale
ART. 1 Prezenta metodologie reglementează organizarea şi desfăşurarea examenului de grad principal pentru asistenţi medicali specialitatea balneofiziokinetoterapie şi recuperare, cu deficienţe vizuale.
ART. 2 Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, denumit în continuare OAMGMAMR, organizează examenul de grad principal pentru profesioniştii prevăzuţi la art. 1, în sesiune naţională, la solicitarea Liceului Tehnologic Special „Regina Elisabeta“.
ART. 3 Pentru îndeplinirea atribuţiilor de organizator, OAMGMAMR colaborează cu Ministerul Sănătăţii, Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta“ şi Asociaţia Nevăzătorilor din România, în vederea asigurării condiţiilor optime de desfăşurare a examenului de grad principal.
ART. 4 (1) Examenul de grad principal se desfăşoară la Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta’’. (2) În vederea organizării şi susţinerii examenului de grad principal, Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta“ constituie o comisie de examen şi o comisie de contestaţii a căror componenţă nominală este aprobată de către preşedintele OAMGMAMR.
ART. 5