CAP. I Dispoziţii generale
ART. 1 (1) Prezenta metodologie are ca obiect stabilirea modului în care se realizează autorizarea unităţilor specializate să elaboreze amenajamente silvice. (2) Lucrările de amenajare nu pot fi contractate şi elaborate decât de unităţile specializate autorizate în condiţiile prezentei metodologii.
ART. 2 (1) Autorizarea unităţilor specializate să elaboreze amenajamente silvice se face de către Comisia de autorizare care funcţionează în cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. (2) Autorizarea se acordă unităţilor care îndeplinesc condiţiile de performanţă stabilite de Comisia de autorizare şi care fac dovada că au posibilitatea tehnică de execuţie a lucrărilor de specialitate pentru care au solicitat autorizarea, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii, precum şi pe baza interviului cu reprezentantul legal al societăţii solicitante. (3) Autorizaţia eliberată în baza prevederilor prezentei metodologii unităţilor specializate solicitante care fac dovada îndeplinirii condiţiilor de autorizare se eliberează de către Comisia de autorizare şi dă dreptul acestora să contracteze lucrări de amenajare a pădurilor pentru o suprafaţă cumulată cel mult egală cu capacitatea autorizată.
CAP. II Condiţii de autorizare
ART. 3 Persoanele juridice care solicită autorizarea pentru activitatea de amenajare în fondul forestier naţional şi de elaborare de studii de transformare a păşunilor împădurite trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: a) să fie constituite şi să funcţioneze în condiţiile legii;