Deosebirea de limba, de religie, de rasa sau de naţionalitate, nu poate constitui o piedica pentru nici un cetăţean român, pentru dobândirea sau folosirea drepturilor civile şi politice, sau pentru admiterea în funcţiunile publice sau pentru exercitarea oricărei profesiuni.
ART. 4 Cetăţenii români, aparţinînd unor naţionalitati de alta limba, rasa sau religie, decât cea română, se vor bucura de acelaşi tratament şi de aceleaşi garanţii în drept şi în fapt, ca şi ceilalţi cetăţeni români. Orice ingradire, directa sau indirecta a drepturilor cetăţenilor, sau invers, stabilirea de privilegii, directe sau indirecte, pentru cetăţeni, pe temeiul rasei, religiei sau naţionalităţii lor, precum şi orice propovaduire a exclusivismului sau a urei şi dispreţului de rasa, religie sau naţionalitate, se pedepsesc de lege.
ART. 5 Fiecare cetăţean român este singur îndreptăţit a-şi stabili limba maternă sau naţionalitatea sa. Orice amestec din partea oricărei autorităţi în aceasta privinta este interzisă, organele oficiale fiind obligate a accepta indicaţia cetăţeanului respectiv.
CAP. 2 Dispoziţiuni speciale SECŢIA I Dispoziţiuni privitoare la limba
ART. 6 Limba oficială a Statului Roman este limba română. Totuşi, în acele teritorii administrative sau circumscripţii judecătoreşti, unde o mare parte a populaţiei este de alta limba decât cea română, se vor aplica cele arătate în art. 8 şi următoarele.
ART. 7 În relaţiunile particulare, ca de pilda corespondenta, convorbiri telefonice, etc., în industrii şi comerţ, în materii de religie, presa, publicaţiuni de orice natura, sau în adunări publice, cetăţenii români pot întrebuinţa în mod liber şi fără nici o restrictie orice limba.
ART. 8