Inapoi la Cautare

LEGE 590 /1945


pentru modificarea unor texte din legea pentru organizarea şi reglementarea comerţului de banca din 8 Mai 1934, cu modificările ulterioare


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 27.11.2022, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 15,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (27.11.2022) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC


    ART. 1

    Legea pentru organizarea şi reglementarea comerţului de banca din 8 Mai 1934, cu modificările ulterioare, se modifica, precum urmează:

    Art. 11 alin. 1, va avea următorul cuprins:

    "Capitalul unei societăţi bancare în nume colectiv, în comandită simpla sau cu răspundere limitată, nu poate fi mai mic: în Bucureşti de lei 100.000.000, în municipii de lei 50.000.000, în celelalte comune urbane de lei 25.000.000, iar în comunele rurale de lei 10.000.000."

    La finele art. 12, se adauga următorul alineat nou:

    "Prin derogare de la art. 1 din Legea Nr. 242 pentru transformarea acţiunilor la purtător în acţiuni nominative din 25 Martie 1941, în caz de majorarea capitalului social la societăţile bancare existente, precum şi în cazul constituirii de noi societăţi bancare, acţiunile vor putea fi emise şi la purtător."

    Alineatul final al art. 13 se elimina.

    Art. 21 alin. final, va avea următorul cuprins:

    "Consiliul Superior Bancar va fixa prin decizie, la începutul fiecărui an, procentul maxim al totalului cheltuielilor generale ale băncilor, raportat la volumul plasamentelor. Pentru anul în curs, decizia se va da pînă la 15 August 1945."

    Alineatele: IV, V şi VI ale art. 35, se înlocuiesc cu următoarele dispoziţiuni:

    "Totalul depunerilor pe care o banca le poate primi nu poate fi mai mare de 20 ori valoarea capitalului plus rezervele. Consiliul Superior Bancar va putea fixa, de la caz la caz un plafon superior."

    Alineatele: I şi II ale art. 36, vor avea următorul cuprins:

    "Totalul obligaţiunilor de orice fel, pe care o banca le poate contracta, nu poate depăşi de 24 ori valoarea capitalului social plus rezervele. Consiliul Superior Bancar poate aproba un plafon superior pînă la de 30 ori valoarea capitalului plus rezervele."

    Art. 37 va avea următorul conţinut:

    "Nici o banca nu va putea acorda unui singur client, fără garanţii, un credit mai mare de 15 la suta din valoarea capitalului social plus rezervele. Aprobarea de credite unui singur client peste 5 la suta din valoarea capitalului social plus rezervele, este exclusiv de competenţa consiliului de administraţie. Orice stipulaţie contrarie acestui articol este nulă."
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic