ART. 4 Consiliile populare îşi întemeiază activitatea pe principiile democraţiei socialiste, asigurind participarea nemijlocită a tuturor cetăţenilor, fără deosebire de naţionalitate, rasa, sex sau religie, la dezbaterile pe plan local a treburilor de stat şi obşteşti şi la înfăptuirea hotărîrilor şi măsurilor ce s-au luat. Consiliile populare supun dezbaterii adunărilor cetăţenilor problemele de baza ale dezvoltării economico-sociale a localiatilor şi le prezintă, periodic, rapoarte asupra activităţii desfăşurate. Consiliile populare sînt obligate sa organizeze, semestrial, adunări ale cetăţenilor, în cadrul cărora primaii comunelor, oraşelor, municipiilor, precum şi preşedinţii comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene, vor prezenta rapoarte cu privire la hotărîrile adoptate, executarea la timp şi în bune condiţii a lucrărilor edilitar-gospodăreşti, asigurarea aprovizionarii populaţiei, întreţinerea şi gospodărirea fondului locativ, repartizarea locuinţelor în condiţiile prevăzute de lege, soluţionarea propunerilor, sesizarilor şi reclamatiilor, aducind la cunoştinţa opiniei publice modul de îndeplinire a hotărîrilor şi măsurilor adoptate. Adunările cetăţeneşti se vor organiza pe comune, oraşe, municipii sau judeţe, după cum urmează: a) în comune, adunări generale ale cetăţenilor: în cadrul comunelor mai mari, adunările se organizează pe sate; b) în oraşe şi municipii, adunări cetăţeneşti pe cartiere, cu participarea deputaţilor, comisiilor permanente, comitetelor de cetăţeni, ale asociaţiilor de locatari, precum şi a reprezentanţilor oamenilor muncii din întreprinderi şi alte unităţi economice şi sociale; c) în judeţe, adunări cetăţeneşti, cu participarea deputaţilor, comisiilor permanente, primarilor comunelor, oraşelor şi municipiilor, reprezentanţilor oamenilor muncii din întreprinderi şi ale unităţii economice şi sociale, precum şi ai cetăţenilor din numicipii, oraşe şi comune din cadrul judeţului. Desemnarea reprezentanţilor cetăţenilor se face de către comitetele de cetăţeni şi se afişează la consiliul popular cu cel puţin 10 zile înainte de data ţinerii adunării. În cadrul adunărilor, cetăţenii au dreptul de a pune întrebări, de a cere explicaţii asupra oricăror probleme, de a participa la discuţii şi de a face propuneri. Comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare sînt obligate de a aduce la cunoştinţa publică, cu cel puţin 3 zile înainte, data la care are loc adunarea cetăţenilor.
ART. 5 Consiliile sînt obligate sa informeze permanent cetăţenii prin presa, afisaj, staţii de radioficare, alte mijloace de informare în masa, asupra activităţii desfăşurate şi hotărîrilor adoptate cu privire la dezvoltarea economico-socială a unităţilor administrativ-teritoriale în care sînt alese, precum şi cu privire la celelalte sarcini ce le revin în buna gospodărire şi administrare a localităţilor, în rezolvarea problemelor legate de viaţa şi activitatea cetăţenilor.
ART. 6 În exercitarea tuturor atribuţiilor ce le revin, consiliile populare aplica principiile autoconducerii muncitoresti şi autogestiunii economico-financiare, asigura, în concordanta cu prevederile mecanismului economico-financiar, folosirea cu maxima eficienta a mijloacelor materiale şi financiare ce le sînt încredinţate, dezvoltarea continua şi buna gospodărire a localităţilor, creşterea veniturilor proprii şi, pe aceasta baza, autofinantarea comunelor, oraşelor şi judeţelor.
ART. 7