Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAP. I Dispoziţii generale
ART. 1 În înţelesul prezentei legi, următorii termeni se definesc după cum urmează: a) zilier - persoana fizică ce are capacitate de muncă şi care desfăşoară activităţi necalificate, cu caracter ocazional, pentru un beneficiar. Pot desfăşura activităţi cu caracter ocazional persoanele fizice, cetăţeni români sau străini, în condiţiile legii; b) beneficiar de lucrări, denumit în continuare beneficiar - persoana juridică pentru care zilierul execută activităţi cu caracter ocazional; c) Registrul de evidenţă a zilierilor - registrul cu regim special întocmit de către beneficiar pentru a ţine evidenţa zilnică a zilierilor.
ART. 2 Prin derogare de la prevederile
Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, prezenta lege reglementează modul în care zilierii pot executa activităţi cu caracter ocazional.
ART. 3 Raportul dintre zilier şi beneficiar se stabileşte fără încheierea unui contract de muncă.
CAP. II Procedura de exercitare a unor activităţi de către zilieri