Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAP. I Dispoziţii generale
ART. 1 Prezenta lege reglementează organizarea, funcţionarea şi finanţarea sistemului naţional de asistenţă socială în România.
ART. 2 (1) Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor. (2) Asistenţa socială, componentă a sistemului naţional de protecţie socială, cuprinde serviciile sociale şi prestaţiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităţilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială.
ART. 3 (1) În vederea promovării procesului de incluziune socială, prezenta lege reglementează coordonarea şi organizarea unitară a sistemului de servicii sociale şi prestaţii sociale. (2) Scopul prezentei reglementări este de a crea condiţiile necesare implementării măsurilor şi acţiunilor sociale pentru garantarea dreptului fiecărei persoane aflate într-o situaţie de nevoie socială, datorată unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, de a beneficia de servicii sociale şi prestaţii sociale.
ART. 4 În vederea garantării accesului egal la drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare, sistemul de asistenţă socială se întemeiază pe următoarele principii generale: a) universalitatea, potrivit căruia fiecare persoană are dreptul la asistenţă socială în condiţiile prevăzute de lege; b) respectarea demnităţii umane, potrivit căruia fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii;