Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. I Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 28 decembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 29^3 va avea următorul cuprins: "Art. 29^3. - Vânzarea obiectelor artizanale şi de distracţie fabricate sau confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice se face numai de către persoanele juridice autorizate în acest sens şi numai în locurile autorizate în condiţiile legii. Spaţiile de comercializare a obiectelor artizanale şi de distracţie fabricate sau confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice vor fi construite şi amenajate pe baza documentaţiilor tehnice avizate de inspectoratele teritoriale de muncă, în afara imobilelor de locuit, şi pot funcţiona numai după obţinerea prealabilă a autorizaţiei emise în comun de către inspectoratul teritorial de muncă şi inspectoratul judeţean de poliţie, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. În cadrul spaţiilor de comercializare a obiectelor artizanale şi de distracţie fabricate sau confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice, inspectoratul teritorial de muncă va aviza cantitatea care poate fi depozitată în vederea comercializării." 2. Articolul 29^4 va avea următorul cuprins: "Art. 29^4. - Se interzice persoanelor juridice comercializarea către persoanele fizice a obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, T.1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria «obiecte zburătoare luminoase» şi a pocnitorilor din clasa I. Persoanele juridice autorizate în condiţiile legii pot folosi aceste obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice numai în interes propriu şi numai în locurile autorizate. Se interzice persoanelor fizice confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, T.1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria «obiecte zburătoare luminoase» şi a pocnitorilor din clasa I." 3. La articolul 29^5, literele b) şi f) ale alineatului 2 vor avea următorul cuprins: "b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri; ............................................................................ f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;". 4. La articolul 29^5, după litera f) a alineatului 2 se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins: