----------- *) Republicată în temeiul
art. 107 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 291/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 8 noiembrie 2007.
CAP. I Dispoziţii generale
ART. 1 (1) Prezenta lege constituie cadrul general privind condiţiile în care forţele armate străine pot intra, staţiona, desfăşura operaţiuni sau tranzita teritoriul României. (2) Prevederile prezentei legi se aplică în măsura în care tratatele ratificate de Parlamentul României nu dispun altfel.
ART. 2 În sensul prezentei legi, următoarele expresii se definesc după cum urmează: a) forţă armată străină înseamnă forţa şi componenta civilă, cu produsele militare, echipamentele şi materialele din înzestrare, precum şi cele pentru asigurarea sprijinului acestora, care aparţin unui stat străin sau care sunt sub comanda unei organizaţii internaţionale, aflate pe teritoriul României pentru îndeplinirea unor misiuni oficiale; b) forţă înseamnă personalul militar aparţinând armatei unui stat străin sau care este sub comanda unei organizaţii internaţionale, aflat pe teritoriul României în legătură cu îndatoririle oficiale; c) componentă civilă înseamnă personalul civil angajat de partea trimiţătoare în folosul forţei; nu fac parte din această categorie persoanele fără cetăţenie, cetăţenii români, precum şi cetăţenii străini rezidenţi permanent în România; d) parte trimiţătoare înseamnă statul căruia îi aparţine forţa armată străină sau organizaţia internaţională sub egida căreia aceasta acţionează; e) autorităţi militare ale părţii trimiţătoare înseamnă structurile sau persoanele părţii trimiţătoare care sunt împuternicite să aplice legile şi reglementările acesteia cu privire la membrii forţei armate străine;