Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. I Se aprobă
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, cu următoarele modificări şi completări: 1. Articolul 1 va avea următorul cuprins: "Art. 1. - (1) Obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă îl constituie un ansamblu de reglementări juridice privind protecţia mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă. (2) Mediul reprezintă ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului." 2. La articolul 2, punctele 1-4, 11, 12 şi partea introductivă a punctului 18 vor avea următorul cuprins: "1. accident ecologic - evenimentul produs ca urmare a unor neprevăzute deversări/emisii de substanţe sau preparate periculoase/poluante, sub formă lichidă, solidă, gazoasă ori sub formă de vapori sau de energie, rezultate din desfăşurarea unor activităţi antropice necontrolate/ bruşte, prin care se deteriorează ori se distrug ecosistemele naturale şi antropice; 2. acte de reglementare - avizele de mediu, avizul Natura 2000, acordul de mediu, acordul de import/export plante şi/sau animale sălbatice non-CITES, permisul CITES, autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră, acordul de import pentru organisme modificate genetic, autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu, autorizaţia privind activităţile cu organisme modificate genetic; 3. acord de mediu - actul tehnico-juridic prin care se stabilesc condiţiile de realizare a proiectului, din punctul de vedere al impactului asupra mediului; acordul de mediu reprezintă decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului de proiect să realizeze proiectul din punctul de vedere al protecţiei mediului; 4. acordul de import pentru organisme modificate genetic - actul tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului să realizeze activitatea de import de organisme/microorganisme modificate genetic şi stabileşte condiţiile în care aceasta se poate desfăşura, conform legislaţiei în vigoare; ........................................................................................ 11. autorizaţie privind activităţi cu organisme modificate genetic - actul tehnico-juridic emis de autoritatea competentă, conform dispoziţiilor legale în vigoare, care reglementează condiţiile de introducere deliberată în mediu şi/sau pe piaţă a organismelor modificate genetic şi pentru utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic; 12. autoritate competentă pentru protecţia mediului autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului sau agenţiile pentru protecţia mediului, respectiv agenţiile regionale pentru protecţia mediului şi agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, Administraţia Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării», precum şi Garda Naţională de Mediu şi structurile subordonate acesteia;