Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. I Se abrogă
Legea nr. 355/2003 privind răspunderea transportatorilor aerieni şi a operatorilor aeronavelor civile care efectuează operaţiuni aeriene civile în spaţiul aerian naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 21 iulie 2003, ca urmare a aplicării directe a
Regulamentului (CE) nr. 2.027/97 al Consiliului din 9 octombrie 1997 privind răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de accidente, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 285 din 17 octombrie 1997, astfel cum a fost amendat prin
Regulamentul (CE) nr. 889/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 mai 2002, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 140 din 30 mai 2002, precum şi a
Regulamentului (CE) nr. 785/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind cerinţele de asigurare a operatorilor de transport aerian şi a operatorilor de aeronave, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 138 din 30 aprilie 2004.
ART. II Se abrogă
Legea nr. 491/2004 privind obligaţia de serviciu public pe rute aeriene interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.096 din 24 noiembrie 2004, ca urmare a aplicării directe a
Regulamentului (CEE) nr. 2.408/92 al Consiliului din 23 iulie 1992 privind accesul operatorilor de transport aerian comunitari la rutele aeriene intracomunitare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 240 din 24 august 1992.
ART. III Se abrogă
Ordonanţa Guvernului nr. 52/2002 privind stabilirea unui sistem de compensare de către transportatorii aerieni pentru pasagerii cărora li s-a refuzat îmbarcarea pe curse aeriene regulate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 16 august 2002, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 636/2002, ca urmare a aplicării directe a
Regulamentului (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a
Regulamentului (CEE) nr. 295/91 , publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 46 din 17 februarie 2004. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 6 iulie 2007.