Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. I Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 12 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La
articolul 9 alineatul (4), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: "c) organele judiciare, pentru persoanele faţă de care s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor electorale, interzicerea prezenţei în anumite localităţi, interzicerea părăsirii teritoriului României, măsura dării în urmărire, măsura preventivă a controlului judiciar sau cea a controlului judiciar pe cauţiune ori a arestului la domiciliu, pentru persoanele căutate pentru participare la proceduri judiciare, pentru persoanele care fac obiectul unei măsuri de protecţie dispuse printr-un ordin de protecţie, precum şi pentru persoanele puse sub interdicţie;" 2. La
articolul 12, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin act de identitate se înţelege cartea de identitate, cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate." 3.
După articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 12^1, cu următorul cuprins: "ART. 12^1 Opţional, se poate elibera carte de identitate simplă sau carte electronică de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinţi, a reprezentatului legal, a persoanei desemnate din cadrul serviciului social public sau al unui organism privat acreditat, destinat protecţiei speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi, unde se află minorul, sau a persoanei căreia i-a fost dat în plasament copilul." 4. La
articolul 13, alineatul (2^1) se abrogă. 5. La
articolul 13, alineatele (3) şi
(3^1)