Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. 1 (1) Se înfiinţează comuna Otelec, judeţul Timiş, având în componenţă satele Otelec şi Iohanisfeld, prin reorganizarea comunei Uivar. (2) Reşedinţa comunei Otelec se stabileşte în satul Otelec.
ART. 2 (1) În urma reorganizării prevăzute la art. 1, comuna Uivar are în componenţă satele Uivar, Pustiniş, Răuţi şi Sânmartinu Maghiar. (2) Reşedinţa comunei rămâne în satul Uivar.
ART. 3 (1) Până la constituirea, potrivit legii, a autorităţilor administraţiei publice locale în comuna Otelec, rezolvarea problemelor curente se asigură de 2 delegaţi, numiţi prin ordin al prefectului, cu atribuţii de primar şi viceprimar, precum şi de un secretar numit de prefect, în condiţiile legii, care vor reprezenta autorităţile locale. (2) Salarizarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se face, potrivit reglementărilor legale în vigoare, din bugetul comunei Otelec.
ART. 4 (1) Consiliul Judeţean Timiş şi delegaţii împuterniciţi conform prevederilor art. 3 alin. (1), împreună cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş şi Consiliul Local al Comunei Uivar, repartizează veniturile şi cheltuielile bugetului pe anul 2008, precum şi patrimoniul actual al comunei Uivar între comunele prevăzute la art. 1 şi 2. (2) Veniturile şi cheltuielile care, în condiţiile legii, revin de drept comunei Otelec se administrează şi se gestionează prin autorităţile administraţiei publice locale ale acestei noi comune, iar echilibrarea bugetului local se realizează pe seama sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, în limita prevederilor aprobate pentru anul 2008, pe ansamblul judeţului Timiş. (3) Bugetul comunei Otelec pe anul 2008 se elaborează de către delegaţii prevăzuţi la art. 3 alin. (1), cu avizul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş.