ART. 1 Prezenta instrucţiune stabileşte unele categorii de AOPC care pot fi înfiinţate în conformitate cu prevederile art. 185 alin. (1) lit. e) din
Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 15/2004 privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de administrare a investiţiilor, a organismelor de plasament colectiv şi a depozitarilor.
ART. 2 La Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare vor fi înregistrate şi următoarele categorii de AOPC: a) AOPC cu o politică de investiţii restrictivă, constituite prin atragere în mod privat sau public a resurselor financiare de la persoane fizice şi juridice şi cu o valoare nominală a titlului de participare de minimum 2,5 RON (25.000 ROL); b) AOPC cu o politică de investiţii moderată, constituite prin atragere în mod privat sau public a resurselor financiare de la persoane fizice şi juridice şi cu o valoare nominală a titlului de participare de minimum 50 RON (500.000 ROL); c) AOPC garantate, din care pot face parte AOPC care atrag în mod privat sau public resurse financiare de la persoane fizice şi juridice şi care funcţionează în conformitate cu prevederile
Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare
Legea nr. 297/2004, ale
Regulamentului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 15/2004 şi ale prezentei instrucţiuni; d) AOPC specializate în investiţii în acţiuni, constituite prin atragere în mod privat sau public a resurselor financiare de la persoane fizice şi juridice; e) AOPC specializate în investiţii în obligaţiuni, constituite prin atragere în mod privat sau public a resurselor financiare de la persoane fizice şi juridice; f) AOPC specializate în investiţii monetare, constituite prin atragere în mod privat sau public a resurselor financiare de la persoane fizice şi juridice; g) AOPC specializate în investiţii în instrumente financiare derivate, constituite prin atragere în mod privat a resurselor financiare de la persoane fizice şi juridice; h) AOPC specializate în investiţii în titluri de participare ale OPCVM şi/sau AOPC, constituite prin atragere în mod privat a resurselor financiare de la persoane fizice şi juridice; i) AOPC specializate în investiţii în instrumente ipotecare, constituite prin atragere în mod privat sau public a resurselor financiare de la persoane fizice şi juridice.
ART. 3