şi nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil. 14. Principiile relevante privind obligaţia pozitivă a statului în temeiul
art. 8 din Convenţie în cauze având ca obiect asigurarea respectării drepturilor de vizitare sunt sintetizate în Cauza K.B. şi alţii împotriva Croaţiei (nr. 36.216/13, pct. 142-144, 14 martie 2017). Sarcina Curţii constă în a examina dacă autorităţile naţionale au luat toate măsurile necesare care erau de aşteptat în mod rezonabil din partea lor în circumstanţele specifice cazului pentru a facilita legăturile dintre reclamant şi copilul său. 15. În speţă, în urma divorţului părinţilor, instanţele au stabilit programul de vizitare în favoarea reclamantului de două ori, mai întâi prin Sentinţa civilă din 14 noiembrie 2013 privind divorţul cuplului şi apoi la 25 octombrie 2016, când minorul a mai crescut (supra, pct. 2 şi, respectiv, 5). Această din urmă sentinţă civilă a fost în vigoare cel puţin până la 15 ianuarie 2021 (supra, pct. 9). Cu toate acestea, se pare că reclamantului, în pofida eforturilor sale, i-a fost imposibil să îşi vadă copilul (supra, pct. 11). Având în vedere obiectului cauzei, şi anume menţinerea relaţiilor personale între reclamant şi copilul său, Curtea va examina dacă asistenţa acordată de autorităţi în cursul celor două proceduri de executare silită, în legătură cu ambele ordonanţe privind programul de vizitare, a fost suficientă şi a respectat obligaţia pozitivă a statului prevăzută la
art. 8 din Convenţie în acest domeniu. 16. Rezultă astfel că între 20 ianuarie 2015, data la care reclamantul a contactat pentru prima dată un executor judecătoresc, şi 18 martie 2016, când executorul judecătoresc a prezentat un proces-verbal D.G.A.S.P.C. (supra, pct. 3), s-au făcut puţine eforturi pentru executare. 17. În plus, deşi s-a dispus consiliere psihologică pentru o perioadă de 3 luni în baza Procesului-verbal din 18 martie 2016 întocmit de executorul judecătoresc (supra, pct. 4), aceasta nu a avut loc niciodată. În pofida caracterului urgent care este inerent aspectelor privind relaţiile dintre părinţi şi copiii lor (a se vedea K.B. şi alţii împotriva Croaţiei, citată anterior, pct. 142 in fine), D.G.A.S.P.C. a contactat-o pe X abia după 3 luni cu privire la programul de consiliere (supra, pct. 6). La acea dată, instanţele hotărâseră un nou program de vizitare (supra, pct. 5). 18. Curtea observă că reclamantul şi-a continuat cu diligenţă eforturile în vederea executării, reînnoindu-şi cererea de asistenţă pentru executarea celui de-al doilea program de vizitare cu acelaşi executor judecătoresc (supra, pct. 7). 19. Acestea fiind spuse, deşi în cursul procedurii de executare era cunoscut fără echivoc faptul că minora refuza să îşi vadă tatăl (supra, pct. 3 şi 8), nu s-au luat măsuri pentru identificarea cauzelor acestui refuz şi abordarea acestora (a se vedea K.B. şi alţii împotriva Croaţiei, citată anterior, pct. 144), de exemplu, prin luarea de măsuri pentru reluarea programului de consiliere (supra, pct. 17). 20. În plus, cu excepţia solicitării de sancţiuni pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti (supra, pct. 7), executorul judecătoresc nu a recurs la alte măsuri de intensitate crescătoare progresivă, destinate realizării programelor de vizitare, inclusiv, după caz, măsuri specifice pentru cazurile de refuz al contactului între copil şi părintele înstrăinat, care erau disponibile în special în temeiul
art. 910-913 din Codul de procedură civilă al României (a se vedea Niţă împotriva României [Comitet], nr. 30.305/16, pct. 28-30, 3 iulie 2018, şi Voica împotriva României, nr. 9.256/19, pct. 37, 7 iulie 2020), precum sancţionarea mamei cu amendă pentru obstrucţionarea procedurii, instituirea unui program de consiliere psihologică în beneficiul copilului sau asistenţă din partea poliţiei şi a experţilor în protecţia copilului. 21. Guvernul nu a furnizat nicio justificare pentru o astfel de lipsă de acţiune, care contravine obligaţiei autorităţilor de a lua, fără întârziere, măsuri eficiente menite să asigure un contact efectiv între reclamant şi copilul său. 22. În consecinţă, a fost încălcat
art. 8 din Convenţie. CU PRIVIRE LA APLICAREA
ART. 41 DIN CONVENŢIE 23. Reclamantul a solicitat 10.000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral, 1.484 EUR pentru cheltuielile de judecată ocazionate în faţa instanţelor naţionale şi 3.946 EUR pentru cheltuielile de judecată ocazionate în faţa Curţii. 24. Guvernul a considerat că pretenţiile erau nejustificate şi excesive şi a susţinut că o constatare a unei încălcări ar constitui o reparaţie echitabilă suficientă.