Guvernul României hotărăşte:
ART. 1 Regulamentul privind organizarea licitaţiilor pentru achiziţiile publice de bunuri, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 63/1994 şi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 4 august 1995, se modifica şi se completează după cum urmează: 1. Titlul regulamentului se modifica şi va avea următorul cuprins: "Regulament privind organizarea licitaţiilor pentru achiziţiile publice de bunuri şi de servicii" 2. Articolul 1.1. se modifica şi va avea următorul cuprins: "Art. 1.1. - Prevederile prezentului regulament se aplică pentru organizarea licitaţiilor în vederea achiziţiilor publice de bunuri şi de servicii, finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, din bugetele locale, din fondurile special constituite prin lege în afară acestor bugete, din mijloace extrabugetare şi din credite externe garantate sau contractate direct de stat. În sensul prezentului regulament, prin bunuri se înţelege produsele, echipamentele şi orice alte obiecte fizice, de orice fel şi cu orice fel de descriere, inclusiv bunurile imobiliare, iar prin servicii se înţelege serviciile legate de aceste bunuri, cît şi reparaţiile sau orice alte servicii, cu excepţia reparaţiilor capitale şi a demolarilor la construcţii şi instalaţii, pentru care se aplică prevederile legale privind achiziţiile de investiţii." 3. Articolul 1.2. se modifica şi va avea următorul cuprins: "Art. 1.2. - Prezentul regulament nu se aplică în cazul: a) achiziţiilor publice de bunuri şi servicii care implica apărarea tarii, ordinea publică şi siguranţa naţionala, de natura armamentului, tehnicii de lupta, mijloacelor şi instalaţiilor speciale, precum şi cele care, datorită caracteristicilor specifice, nu pot fi folosite în mod curent în alte sectoare de activitate, cuprinse în anexa, care face parte integrantă din prezentul regulament. De asemenea, vor fi excluse de la prevederile prezentului regulament achiziţiile de piese, accesorii, ansambluri, subansambluri, agregate sau instalaţii care constituie părţi componente ale bunurilor prevăzute la alineatul precedent sau care sunt folosite exclusiv la repararea ori exploatarea acestora, ambalajele destinate exclusiv conservării bunurilor de mai sus, precum şi serviciile legate de furnizarea sau repararea acestora. Procedurile de achiziţie a bunurilor şi serviciilor de natura celor prevăzute la alin. 1 şi 2, se aproba, în mod distinct, de către Guvern; b) achiziţiile publice de bunuri destinate păstrării indelungate în rezervele materiale naţionale, care se vor face în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele materiale naţionale şi cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 372/1992 privind modul de achizitionare şi valorificare a produselor din rezervele materiale naţionale, precum şi a altor achiziţii de bunuri şi de servicii care fac obiectul unor excluderi în baza unor reglementări legale ulterioare." 4. Articolul 2.1. se modifica şi va avea următorul cuprins: