În temeiul
art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Lucrări de infrastructură necesare funcţionării Colegiului Naţional Militar «Tudor Vladimirescu» în cazarma 878 Craiova“, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. PRIM-MINISTRU MIHAI TUDOSE Contrasemnează: Ministrul apărării naţionale, Mihai-Viorel Fifor Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, Paul Stănescu Ministrul finanţelor publice,