În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Misiunile de evaluare Schengen se desfăşoară în România, sub coordonarea directă a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, în perioada 2009-2010, pentru verificarea, în teren, a îndeplinirii tuturor condiţiilor necesare implementării depline a acquis-ului Schengen, în vederea dobândirii calităţii de stat Schengen cu drepturi depline.
ART. 2 Pentru buna desfăşurare a procesului de evaluare, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative este abilitat să suporte cheltuielile ocazionate de organizarea şi desfăşurarea misiunilor de evaluare Schengen, potrivit prevederilor legale.
ART. 3 Ministerul Internelor şi Reformei Administrative este abilitat să suporte cheltuielile privind transportul intern aerian pentru experţii participanţi la misiunile de evaluare, prin derogare de la prevederile cap. II pct. 5 lit. C ultimul paragraf din Normele privind organizarea în ţară a acţiunilor de protocol şi a unor manifestări cu caracter cultural-ştiinţific, precum şi cheltuielile ce se pot efectua în acest scop de către instituţiile publice, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 552/1991.
ART. 4 Cheltuielile se suportă din bugetul alocat Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în anul 2009 şi, respectiv, 2010. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ---------------