În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al
art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al
art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă transmiterea unei suprafeţe de 22 ha teren agricol, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor - Centrul pentru Testarea Soiurilor Huedin în domeniul privat al oraşului Huedin şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Huedin, judeţul Cluj, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate privată pentru persoanele îndreptăţite, conform legilor fondului funciar.
ART. 2 Predarea-primirea suprafeţei de teren prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Gheorghe Flutur Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga