În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă transmiterea unui teren, proprietate publică a statului, situat în municipiul Oradea, calea Sântandrei nr. 1, judeţul Bihor, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor, în administrarea Regiei Autonome "Registrul Auto Român", care funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea extinderii spaţiilor necesare desfăşurării activităţii.
ART. 2 Predarea-preluarea terenului transmis potrivit art. 1 se va face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Gheorghe Dobre