În temeiul prevederilor
art. 108 din Constituţia României, republicată, şi ale
art. 288, 299 şi
300^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile
art. 867, art. 868 alin. (1) şi
art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale
art. 28 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, ale
art. III din Legea nr. 229/2013 pentru completarea
art. 13 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, şi pentru completarea
art. 56 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, precum şi ale
Ordonanţei Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin
Legea nr. 246/2001, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă modificarea descrierii tehnice a unor imobile aflate în administrarea Ministerului Educaţiei, prin Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, ca urmare a lucrărilor de cadastru efectuate, potrivit anexei nr. 1.
ART. 2 (1) Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Educaţiei, prin Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, identificate potrivit anexei nr. 2, pentru scoaterea din funcţiune în vederea valorificării şi, după caz, casării, în condiţiile legii. (2) Ministerul Educaţiei, prin Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, asigură administrarea bunurilor având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, până la finalizarea procesului de scoatere din funcţiune, valorificare şi, după caz, casare, în condiţiile legii.
ART. 3 (1) Se aprobă transmiterea unei părţi din imobilul prevăzut la art. 1, în suprafaţă totală de 24.663 mp, proprietate publică a statului, având destinaţia de teren, cu datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, din administrarea Ministerului Educaţiei - Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în vederea realizării de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a obiectivului de investiţie „Drum Expres Craiova-Piteşti şi legăturile la drumurile existente“, tronson 1.